Septembrie 25, 2009

Te naşti, cei din jur te îngrijesc, încearcă să îţi ofere o copilărie fericită.

Eşti învăţat să-i mulţumeşti lui Dumnezeu pentru că are grijă de tine, pentru că le dă putere celor cărora le eşti drag să te ingrijească. Eşti învăţat ca biserica este casa unde slujitorii Domnului te învaţă cum să îţi  trăieşti viaţa după placul Lui; că trebuie să frecventezi biserica pentru a putea beneficia de protecţia Lui; că nu e bine să-ţi traieşti viaţa în păcat.

Pe masură ce creşti si treci prin viaţă asimilezi o mare parte din aceste îndemnuri; Îl porţi pe Dumnezeu în suflet, nu uiţi sa-ţi spui rugăciunile de seară sau să spui măcar un „Doamne ajută!”, te rogi sa-ţi dea putere cînd dai de greutăţi, savurezi momentele petrecute în biserică.

Ajungi la vârsta la care nu mai poţi fi impresionabil, la care îţi formezi părerea ta despre ceea ce te înconjoară; începi să vezi lumea prin ochii tăi, vezi răutate, falsă umilinţă, egoism; vezi cum cei are ar trebui sa fie propăvăduitorii cuvântului Domnului, cei care ar trebui să aibe grijă de turma Lui sunt cuprinşi de lăcomie şi zgârcenie, că la urma urmei nu sunt atât de sfinţi precum voiai să crezi; vezi aşa-zişii supuşi ai domnului cum se întrec în plecăciuni în faţa altarului de zici că cel ce face plecăciuni mai multe şi mai mari va avea păcatele iertate.

Începi să te îndepărtezi de acestea, te închizi în tine. Începi să te întrebi dacă totuşi există un Dumnezeu, dacă toate aceste lucruri nu sunt rezultatul unui marketing amplu şi bine organizat, dacă nu cumva eşti luat de fraier pentru ca cineva să-şi mai umple burdihanul.

Devii pragmatic şi începi să fii rece în relaţia cu EL. Gândeşti ca dacă El ar exista, nu ar lăsa aşa ceva pe lume. Devii egoist, gândeşti doar pentru tine, îi repezi pe cei din jur; începi să-I reproşezi că te-a abandonat şi te-a lăsat pradă răului.

Printre gândurile negre apuci însă să-ţi aminteşti situaţii limită din viaţa ta, cum deşi uneori nu mai aveai speranţă, unele lucruri s-au rezolvat în mod miraculos. În sufletul tău începe să licărească o urma de credinţă; încet-încet îţi dai seama că nu ai fost singur; începi să crezi că toate învăţăturile din copilărie au fost prost înţelese; că defapt biserica trebuie să fie în sufletul tău, că nu prezenţa la biserică te face mai plăcut în faţa lui Dumnezeu.

Ajungi să poţi dărui un zambet celor nevoiaşi, o mână de ajutor unui străin întâlnit pentru prima oara. Simţi acea multumire în suflet pe care nu o poţi descrie nimănui pentru că poate nu te-ar putea înţelege. Eşti mulţumit de tine şi nu te mai revolţi când nu-ti iese pasenţa.

Accepţi că poate toate au un scop, începi să înveţi din greşeli, să nu plângi când cazi ci să te ridici cât mai onorabil.

Tot ce mai poţi spera de acum încolo e ca toţi cei din jurul tău sa-şi descopere licărirea credinţei în suflet.


Ţava mea….

Septembrie 22, 2009

Puşca şi cureaua lată…ia ce ţavă am io tată…

De parcă mărimea contează, doi prieteni se contrau pătimaş:

– A mea e mai mare şi mai groasă..

– Ba a mea…

Fără nicio vorbă, un individ ce asista la discuţie, se indreaptă către cei doi şi le flutură „ţava” pe sub nas.

-No, ia de ici mă’  băieţi lungime şi grosime…

Cu noduri în gât, cei doi feciori abia  putură a  murmura ” Da’ noi vorbeam de ţava de eşapament…”

Mai nou nu contează ce maşină ai (merţan, bemveu, dacia-de 1-2-13-20 de ani) contează să ai ţava cât mai mare şi dacă se poate cât mai groasă.

Nu contează că afumi ca marfarul, contează că e mare şi groasă.

Complexaţii ăştia trebuie că au şerpişorul mic; altfel nu îmi explic ditamai ţava de eşapament cu diametru aproape la fel de mare precum capul complexatului (ăla de pe umeri-să fie clar).

Acum, nu cred că-ţi trebe prea multă minte să realizezi că o ţavă mare şi groasă NU te transformă în Terente „visul femeilor”, ci doar te face să araţi penibil la volanul maşinii pe care o conduci. La urma urmei, degeaba o ai MARE dacă nu ştii ce să faci cu ea.

P.S. Celor curioşi de mărimea mea, le spun doar atât: nu e mare, dar şi  dacă v-o arăt…


….

Septembrie 16, 2009

Bărbat fiind femeile priveam…dacă tot nu le pot f*te pe toate, măcar să rămân cu ceva…
…si uite aşa, mi-au picat ochii pe un decolteu obraznic al unei domişoare ce se încăpăţâna să nu-mi dea pace  (decolteul nu domnişoara).
Cum „porcu’ ” din mine a dat din coate şi a ieşit la iveală  a fost musai s-o petrec cu privirea în timp ce trecea pe langă mine.
Mi-a trecut repede; ochii sticlosi mi-au alunecat in jos si au dat de jumatatea inferioară cam descentrată a domnişoarei. Câtă cruzime … să fii incântat de o ţâţă frumoasă si să te respingă curul…
Asta mi-a adus aminte de o vorbă a bunicii care de fiecare dată când imi curăţam pantofii făcea băşcălie de mine spunându-mi că „pantofii trebuie să fie frumoşi in faţă, în spate nu se uita nimeni”…

Din fericire alinarea a venit repede adusă fiind de un decolteu şi mai obraznic cu accesorii pe masură.
Da…sunt obsedat,misogin, porc  in gândire că doar sunt bărbat ce naiba…trebuie să menţin nişte standarde.

Şi acum mă întreb (în lumina discuţiilor despre bărbaţi), dacă noi bărbaţii am opri porcu’ din noi să iasă la lumină, pentru cine aţi mai umbla domniile voastre „despuiate” pe stradă? Hai spuneţi sincer, deşi ne dispreţuiţi pe noi aştia porci, vă place când vă dezbrăcăm din priviri.


Ghiveci

Septembrie 14, 2009

‘utemaş şi n-am cu cine, da’ … am pus ochii pe tine.

Trăim vremuri de criză, vremuri în care dacă tot trebuie să dai un ban pe ceva anume, măcar să dai pe ceva bun. Aşa a gândit şi nevastă-mea când a renunţat la florarii mai bronzaţi din cartier şi a trecut la un chioşc mai cu „pretenţii”. Cică s-a săturat de gardul viu folosit pe post de verdeaţă în buchetele de flori vândute de rromi.

Pân-aci tăte bune şi frumoase, doar că, la pomul lăudat  nu e bine să meri prea des cu sacul. La primul buchet de flori cumpărat de la chioşc, verdeaţa a fost gratis. Însă nu aşa s-a întâmplat la următorul cumpărat (la distanţă de cîteva ore), ba chiar mai mult, la ultimele două buchete cumpărate am plătit şi amărâtul de celofan cu care a fost ornat buchetul. Mai rămâne să le plătesc şi apa ce se scurge de pe flori că…deh…e criză.

Măcar la ailalţi ştiai când au de gand sa te f*tă.

*****

Încă n-am murit. 😀 Doar ce m-am întors recent din concediul petrecut pe plaiurile mioritice.

E adevărat, avem o ţară minunată…dar păcat că e şi locuită pe alocuri.

Povestea cu turismul românesc şi cu turistul român mâncător de seminţe o ştie toată lumea şi nu are rost să insist asupra ei.

Totuşi, pentru cei ce vor să viziteze Peştera Scărişoara, ori vă încumetaţi să urcaţi cu maşina  (valabil vara) ori vă scobiţi în buzunar de cca. 50 lei /pers(în cel mai bun caz) să vă care până sus localnicii…tot futai se numeşte şi ăsta ca doar trăim vremuri de criză.

******

Recent mi-a trecut prin mână un formular al unei anumite bănci pentru eliberare card de debit. Mă plângeam eu în trecut de unele urme ale „comunismului” la BCR, dar ăştia au comis-o rău…sau nu..

Analizând problema din mai multe părţi am tras două concluzii principale şi anume: 1. aia de la bancă îs proşti de bubuie şi 2. că tot trăim vremuri tulburi cand femeile devin bărbaţi si viceversa, s-au gândit să anticipeze acest lucru în formular. Altfel nu îmi explic de ce trebuie sa trec „numele si prenumele de fată al mamei” /:)

********

Să închei frumos, am fost la teatru. Da, da, eu am fost la teatru.

Insoţit de fiică-mea, am fost la premiera piesei ” Aventurile lui Cippolino”, pusă în scenă de actorii Teatrului pentru copii „Arcadia”.

Să nu o lungesc, cred ca mi-a plăcut mie mai mult piesa de teatru decât fetei mele. 😀 Felicitări trupei de teatru care cred că la fiecare reprezentaţie dă un spectacol pe măsură.

Avem parte de actori talentaţi şi ar fi păcat să nu ne ducem copiii să-i vadă. Eu unul am să repet cu siguranţă „vizita” la teatru… împreună cu fiică-mea evident. 😀