Despre…cei 7 ani de acasa

Iulie 27, 2008

„Cine?!?!? Copilul meu?!?!? Nu se poate!!!!! Copilul meu nu fura/ nu injura/ nu…. „

Este o vorba din popor, conform careia copilul trebuie sa aibe cei 7 ani de acasa.

Pe vremea mea, taica…..sapte ani erau chiar sapte (spiritual), chiar daca unii dintre noi incepeau scoala la 6 ani, sau sase ani juma’….vorbesc de anii de acasa….

De ceva vreme stau si ma minunez cum ceva elementar / obligatoriu, cum ar fi educatia propriei odrasle, se transforma in ceva optional (ca si cum ti-ai dota masina, mai o oglinda electrica, mai un scaun incalzit), de parca educatia odraslei ar fi vreun fel de operatie pe creier, de care fugi ca de dracu, nu un transfer de cunostinte si emotii catre cel mic.

Astfel se face ca unii, fie ei de 11 ani, fie de 20, isi permit sa se cocote pe masinile altora fara a le pasa ca produc sau nu prejudicii proprietarului. Culmea e ca acest lucru nu l-ar face cu masina personala sau a parintilor, mai bine pe a unui strain – vorba ceea „decat mama, mai bine ma-sa”. 

Ei, dragii mei , aflati ca persoana pe a carui masina stati (nu conteaza ca e o banala Dacia 1310 sau orice alta marca) a investit niste bani in acel lucru; bani care au fost munciti si care au o valoare pentru persoana respectiva. Inainte sa va mai urcati pe vreo masina, ganditi-va si la faptul ca puteti deveni o banala stire de ora 5, ca incalcati o proprietate a cuiva si ca acea persoana are dreptul sa si-o apere. Sau probabil va este dor de una dupa ceafa sau de o urecheala buna asa cum ar fi trebuit sa va faca parintii cand faceati prostii „in vremurile bune”.

Stiu stiu, veti fugi repede sa parati la mama si tata ca ati fost „educati” de catre un strain si „Vai Doamne” a avut curajul sa puna mana cineva pe copilul lor care este un drac drag de ingeras. Sau poate totusi va veti gandi de doua ori inainte sa faceti asta pentru ca deh… poate ramaneti fara alocatie cand vor afla parintii ce podoabe de copii au.

Si ca un sfat, sa stiti ca faptul ca aveti sub varsta la care raspundeti contraventional nu va scapa de belele. Mai mult de atat, parintii vostri raspund de faptele savarsite de copii lor minori. Asa ca daca n-aveti chef sa va petreceti vara culegand capsuni sau mai stiu eu ce ca sa platiti eventualele pagube cauzate, vedeti-va de treburile voastre si invatati sa respectati oamenii din jur si proprietatile acestora. In caz contrar, poate veti avea sansa sa aveti parte de acelasi tratament din partea generatiilor viitoare cand veti ajunge si voi sa munciti pentru ceva.

Poate ma veti intreba „si ce poti face?” Va spun eu. Luati atitudine impotriva lor, asa cum fac eu de ceva vreme. Unora le spun frumos, la altii ma mai rastesc, iar unde consider ca nu fac fata, exista intotdeauna 112.


Episodul 3 – casiera

Iulie 11, 2008

Lunea trecuta, deci pe 7 iulie 2008 am avut ceva treaba prin…Real hypermarket. Daca vreti si voi senzatii tari, va invit si pe voi acolo 😀

Asa, sa continuam. Imi rezolv treburile ce le aveam de rezolvat si dau sa parasesc magazinul cand…imi aduc aminte ca voiam sa caut o husa pentru telefon. Tot fuguta ca ursu’ la borcanul cu miere, ma indrept inspre raionul cu telefoane, aparate foto etc. Spre dezamagirea mea nu am gasit pe nimeni in afara de casiere si spre nefericirea mea, decid sa imi incerc norocul cu una din ele – nu va ganditi la prostii…DA?

Ma indrept inspre una care parea sa termine mai repede de incasat si urmeaza cam urmatorul dialog:

Eu -Buna ziua

Ea – Buna ziua

-Fiti amabila, m-ar interesa o husa pentru un telefon X. Ma puteti ajuta va rog?

Dumneavoastra vedeti ce scrie aici? -incercand sa-mi arate ecusonul pe care intr-un final l-a gasit undeva pe vesta- Scrie CASIERA da? Nu lucrator comercial.

– !!!?!?!?!?!?

E treaba lucratorului comercial sa va spuna ce si cum. Mergeti si cautati unul sau asteptati sa vina cineva!

-Pai bine fa proasta domnisoara, nu puteati sa explicati mai frumos chestia asta? Sau va durea gura?

Nu intelegeti ca eu sunt nesimtita casiera si nu am treaba cu astea?!?!

Ma iau si plec de acolo plin de draci dar la iesire ma razgandesc si ma intorc la domnisoara si ii cer numele. Cu greutate s-a hotarat sa ma lase sa vad cum o cheama. Am retinut doar FEKETE. Am mers apoi la „supraveghere case” unde m-am plans unei presupuse sefe care evident ca imi dadea dreptate dar mai strecura o…”pai stiti chiar nu era treaba ei sa prezinte produsele”. Si totusi este inadmisibil ca o astfel de …. n-am cuvinte… sa treteze asa un client.

Oare pe ce criterii se fac angajarile la hypermarketuri? Mie mai nu-mi vine sa-mi bag banii picioarele in firma lu’ peste.

In concluzie, daca va este dor sa fiti facut inferiori v-o recomand pe domnisoara FEKETE, care a reusit sa puna functia de casiera deasupra celei de director. Un director nu ar fi facut asa ceva.

Spor la cumparaturi dragilor.