Şi totuşi…

Se pare ca jurnaliştii adevăraţi nu au dispărut în totalitate. Unul din ultimii dinozauri a scris după părerea mea cel mai pertinent şi realist articol din ultimii ani. De ce bucureşteanul nu-şi doreşte un trafic civilizat?

Singura observaţie la acest articol ar fi titlul;  corect ar fi “De ce românul nu-şi doreste un trafic civilizat?”

Spor la citit.

Despre locuri de parcare…

Tot timpul ne plângem de insuficienţa locurilor de parcare.

De ce nu avem destule locuri de parcare?…..

…păi … poate şi de asta?!?!?!…

Oare ăsta şi-o fi luat permisul in Argeş?

…

Te naşti, cei din jur te îngrijesc, încearcă să îţi ofere o copilărie fericită.

Eşti învăţat să-i mulţumeşti lui Dumnezeu pentru că are grijă de tine, pentru că le dă putere celor cărora le eşti drag să te ingrijească. Eşti învăţat ca biserica este casa unde slujitorii Domnului te învaţă cum să îţi  trăieşti viaţa după placul Lui; că trebuie să frecventezi biserica pentru a putea beneficia de protecţia Lui; că nu e bine să-ţi traieşti viaţa în păcat.

Pe masură ce creşti si treci prin viaţă asimilezi o mare parte din aceste îndemnuri; Îl porţi pe Dumnezeu în suflet, nu uiţi sa-ţi spui rugăciunile de seară sau să spui măcar un “Doamne ajută!”, te rogi sa-ţi dea putere cînd dai de greutăţi, savurezi momentele petrecute în biserică.

Ajungi la vârsta la care nu mai poţi fi impresionabil, la care îţi formezi părerea ta despre ceea ce te înconjoară; începi să vezi lumea prin ochii tăi, vezi răutate, falsă umilinţă, egoism; vezi cum cei are ar trebui sa fie propăvăduitorii cuvântului Domnului, cei care ar trebui să aibe grijă de turma Lui sunt cuprinşi de lăcomie şi zgârcenie, că la urma urmei nu sunt atât de sfinţi precum voiai să crezi; vezi aşa-zişii supuşi ai domnului cum se întrec în plecăciuni în faţa altarului de zici că cel ce face plecăciuni mai multe şi mai mari va avea păcatele iertate.

Începi să te îndepărtezi de acestea, te închizi în tine. Începi să te întrebi dacă totuşi există un Dumnezeu, dacă toate aceste lucruri nu sunt rezultatul unui marketing amplu şi bine organizat, dacă nu cumva eşti luat de fraier pentru ca cineva să-şi mai umple burdihanul.

Devii pragmatic şi începi să fii rece în relaţia cu EL. Gândeşti ca dacă El ar exista, nu ar lăsa aşa ceva pe lume. Devii egoist, gândeşti doar pentru tine, îi repezi pe cei din jur; începi să-I reproşezi că te-a abandonat şi te-a lăsat pradă răului.

Printre gândurile negre apuci însă să-ţi aminteşti situaţii limită din viaţa ta, cum deşi uneori nu mai aveai speranţă, unele lucruri s-au rezolvat în mod miraculos. În sufletul tău începe să licărească o urma de credinţă; încet-încet îţi dai seama că nu ai fost singur; începi să crezi că toate învăţăturile din copilărie au fost prost înţelese; că defapt biserica trebuie să fie în sufletul tău, că nu prezenţa la biserică te face mai plăcut în faţa lui Dumnezeu.

Ajungi să poţi dărui un zambet celor nevoiaşi, o mână de ajutor unui străin întâlnit pentru prima oara. Simţi acea multumire în suflet pe care nu o poţi descrie nimănui pentru că poate nu te-ar putea înţelege. Eşti mulţumit de tine şi nu te mai revolţi când nu-ti iese pasenţa.

Accepţi că poate toate au un scop, începi să înveţi din greşeli, să nu plângi când cazi ci să te ridici cât mai onorabil.

Tot ce mai poţi spera de acum încolo e ca toţi cei din jurul tău sa-şi descopere licărirea credinţei în suflet.

Ţava mea….

Puşca şi cureaua lată…ia ce ţavă am io tată…

De parcă mărimea contează, doi prieteni se contrau pătimaş:

- A mea e mai mare şi mai groasă..

- Ba a mea…

Fără nicio vorbă, un individ ce asista la discuţie, se indreaptă către cei doi şi le flutură “ţava” pe sub nas.

-No, ia de ici mă’  băieţi lungime şi grosime…

Cu noduri în gât, cei doi feciori abia  putură a  murmura ” Da’ noi vorbeam de ţava de eşapament…”

Mai nou nu contează ce maşină ai (merţan, bemveu, dacia-de 1-2-13-20 de ani) contează să ai ţava cât mai mare şi dacă se poate cât mai groasă.

Nu contează că afumi ca marfarul, contează că e mare şi groasă.

Complexaţii ăştia trebuie că au şerpişorul mic; altfel nu îmi explic ditamai ţava de eşapament cu diametru aproape la fel de mare precum capul complexatului (ăla de pe umeri-să fie clar).

Acum, nu cred că-ţi trebe prea multă minte să realizezi că o ţavă mare şi groasă NU te transformă în Terente “visul femeilor”, ci doar te face să araţi penibil la volanul maşinii pe care o conduci. La urma urmei, degeaba o ai MARE dacă nu ştii ce să faci cu ea.

P.S. Celor curioşi de mărimea mea, le spun doar atât: nu e mare, dar şi  dacă v-o arăt…

….

Bărbat fiind femeile priveam…dacă tot nu le pot f*te pe toate, măcar să rămân cu ceva…
…si uite aşa, mi-au picat ochii pe un decolteu obraznic al unei domişoare ce se încăpăţâna să nu-mi dea pace  (decolteul nu domnişoara).
Cum “porcu’ ” din mine a dat din coate şi a ieşit la iveală  a fost musai s-o petrec cu privirea în timp ce trecea pe langă mine.
Mi-a trecut repede; ochii sticlosi mi-au alunecat in jos si au dat de jumatatea inferioară cam descentrată a domnişoarei. Câtă cruzime … să fii incântat de o ţâţă frumoasă si să te respingă curul…
Asta mi-a adus aminte de o vorbă a bunicii care de fiecare dată când imi curăţam pantofii făcea băşcălie de mine spunându-mi că “pantofii trebuie să fie frumoşi in faţă, în spate nu se uita nimeni”…

Din fericire alinarea a venit repede adusă fiind de un decolteu şi mai obraznic cu accesorii pe masură.
Da…sunt obsedat,misogin, porc  in gândire că doar sunt bărbat ce naiba…trebuie să menţin nişte standarde.

Şi acum mă întreb (în lumina discuţiilor despre bărbaţi), dacă noi bărbaţii am opri porcu’ din noi să iasă la lumină, pentru cine aţi mai umbla domniile voastre “despuiate” pe stradă? Hai spuneţi sincer, deşi ne dispreţuiţi pe noi aştia porci, vă place când vă dezbrăcăm din priviri.