Si uite ca celebrele vorbe ale domnului Băse sunt profunde şi pline de adevăr.
De săptămâna trecuta a venit cu adevărat iarna si la Oradea. Mă uitam pe la tembelizor fix când era un reportaj despre cum se circula iarna în oraş.
Normal că toţi şoferii doreau să scoată în evidenţă că se circulă greu şi anevoios. Şi cine altfel se putea să fie de vină decât statul a.k.a. primăria.
Şi au dreptate. Statul e de vină pentru tot. Statul e de vină pentru că toţi berbecii işi iau Passaturi, Haudi sau orice maşină vreţi, işi dau banii de mâncare şi întreţinere să-şi plătească maşina, să o întreţină sau să-i bage benzină (aici e relativ având în vedere că unii baga de 20 lei numai ca să se dea 20-30 km bengoşi că au evoluat şi au maşină) şi nu au bani să-şi cumpere anvelope de iarnă.
Statul e de vină că nu face chestia asta obligatorie prin lege, că nu obligă societăţile de asigurări să nu despăgubească accidenetele provocate de lipsa cu desăvârşire a anvelopelor de iarnă; că poliţia nu dă amenzi sau ridică taloanele de la imbecilii care cred că iarna e ca vara şi care atunci când ninge conduc cu 5-10 km/h că deh, conducem preventiv.
Şi uite de ce atunci când ninge, traficul se dă peste cap, se nasc cozi imense de maşini, cauzate de bizoni care din diverse motive consideră ca nu e nevoie de cauciucuri de iarnă.
Aceeaşi bizoni, se chinuie 5 minute sa parcheze maşina -culmea- pe un loc plat pentru ca le patinează rotile cand dau să intre în parcare.
Aşadar statul e de vină pentru tot. El e întotdeauna nepregătit şi luat prin surprindere când ninge. Berbecii nu au nicio vină.
Deh, trăim în democraţie unde doar statul are obligaţii. Noi ca cetăţeni avem doar drepturi. Ca o noutate, noi cetăţenii avem marele drept de a gândi. Aşa că, bizonilor, nu mai daţi vina pe stat pentru idioţeniile voastre şi comportaţi-vă ca atare.
Drive safe!
Publicat de zeneseu
Publicat de zeneseu
Publicat de zeneseu 