Fiecare dintre noi avem păsăricile noastre. Unii au mai multe ,unii mai putine. Unii de naştem cu stolul după noi, alţii le dobândim pe parcurs.
Pe parcurs le-a dobândit şi un copil (acum adult în toată firea cu casă şi familie) pe la 8 anişori apostrofat fiind de tatăl său că a plecat la şcoală şi a lăsat uşa neîncuiată la casă.
Acum, adult în toată firea, îşi practică ritualul de fiecare dată când pleacă de acasă – cu toate că este conştient că uşa e încuiată atât cu yala de sus cât şi cu cea de jos, mai că nu rupe clanţa şi nu scoate uşa din ţâţâni verificând dacă nu e închisă.
Aş putea zice că e norocos totuşi. Are o nevastă răbdătoare (cine mai ştie pentru câtă vreme) care (încă) îi trece cu vederea:
-cursele de la uşa liftului la uşa de la casă pentru a verifica dacă e închisă uşa – cu toate că o mai verificase de vreo 4 ori înainte
- încrederea mare pe care i-o acordă…
el: ai/am închis uşa?
ea: da
el: sigur?
ea: da!!!!
el: mă duc să verific; după care opri motorul maşinii şi urcă din nou sa verifice uşa.
Ei, ai zice că în timp problema s-ar mai atenua. Acum…depinde de care parte a uşii eşti pentru că mai nou există şi un ritual de seară.
Cică în fiecare seară verifică iar uşa să fie închisă învârtind de cheie, operaţiune făcută de vreo 4-5 ori, apoi mers la budă, verificat geamuri, verificat uşă din nou, băut apă, verificat iar uşa, băgat în pat, gândit “La drequ! E sau nu uşa închisă?”, ridicat din pat, verificat uşa, îndreptat spre pat, oprit în uşa dormitorului, întors pentru încă o verificare, băgat în pat, gînduri de “E sau nu uşa închisă?”, răspuns final “Mă piş pe ea de uşă, io nu mă mai ridic din pat!”
Voi ce păsărici aveţi?